Sarcina și nașterea sunt doar jumătate din provocarea și bucuria de a fi proaspătă mămică. Cealaltă jumătate este învățarea felului politicos de a reacționa la sfaturile necerute (deși binevoitoare), la nesfârșitele exemple personale pe care le dau celelalte proaspete mămici și la privirile dezaprobatoare ale rudelor, prietenilor sau străinilor. Din nefericire, toți cei din jurul proaspetei mămici au câte o opinie. Mereu este bine intenționată. Ce putem face când, totuși, ea nu corespunde cu standardele noastre? În aceste momente este bine să evitați polemicile. Limitați numărul vizitatorilor și nu vă temeți să îi anunțați care sunt intervalele orare pentru acest lucru, nici când vă simțiți obosită pentru musafiri. Este vorba despre un nou născut și o mamă uneori copleșită de schimbările prin care trece, așă că toată lumea va fi înțelegătoare. Dacă nu vă simțiți confortabil ca alte persoane să atingă copilul, puteți spune: „Încă nu vrem ca toată lumea să îl țină în brațe!”

Despre alăptatul în public părerile sunt împărțite. Nu este o chestiune foarte strictă, dar, în general, evitați zonele aglomerate. Dacă vă aflați într-un loc în care nu există un spațiu special, alegeți o zonă ferită privilor majorității. Ieșiți în public cu copilul în locurile în care plânsul sau alăptatul nu îi afectează pe ceilalți. Dacă vă aflați la o bibliotecă, într-un restaurant, biserică etc și copilul începe să plângă, cel mai bine ar fi să plecați. Evitați astfel să îi deranjați pe ceilalți și să vă stresați pentru acest lucru.

Dacă pe stradă vedeți o tânără mămică care nu poate ridica căruciorul peste o bordură înaltă sau are nevoie de ajutor cu tecerea străzii, sau poate nu reușește să deschidă umbrela la timp, este de bun simț să îi săriți în ajutor.

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon