Răspundeți-vă la următoarea întrebare: „Cui îi place să fie criticat?” Evident, nimănui. Toți încercăm să fim pe placul colegilor, prietenilor, familiei, chiar și pe placul necunoscuților. Este un adevăr firesc pentru toți oamenii normali. De obicei, oamenii au tendința să răspundă la critică, tot prin critică. Critica trebuie să sune ca un diagnostic medical. Acel diagnostic care ne ajută să ne însănătoșim fizic. Trebuie să fie precisă, calmă și însoțită de „rețeta” de corectare. Atunci când este criticat un defect fără remediu, nu vorbim de critică, ci de grosolănie, de insultă. Critica se face cu menajamente, o critică gravă, destructivă, spusă direct poate duce la demoralizare. Cel mai des, critica se face direct. Mai ales în cadrul unei ședințe. Ar fi lipsă de politețe față de cel criticat, deoarece ar implica incapacitatea lui de a suporta critica directă, dar și față de cei prezenți al căror timp ar fi irosit. Dacă defectul este generat de o deficiență sufletească majoră, se poate utiliza – fără lipsă de politețe – critica aspră.

Nu criticați anumite lucruri care nu vă plac dumneavoastra, dar fac plăcere celorlați. De exemplu, dacă sunteți doar privitor la un joc de cărți, nu spuneți: „Nu înțeleg cum vă place așa ceva. Este pur și simplu oribil. Niciodată nu i-am înțeles pe jucătorii de cărți!” Încercați să lăudați ce vă place și nu criticați ce nu vă place!

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon