Este vară, suntem în vacanță și este momentul oportun pentru a vizita un prieten vechi din alt oraș din țară sau din afara ei. Evident, suntem invitații prietunului nostru care ne pune la dispoziție camera sa de oaspeți, casa și uneori mașina. Anul trecut am avut ocazia să locuiesc în altă țară și pentru 3 zile am avut musafiri. Ne-am dat silința să le oferim o cameră curată și răcoroasă. Am organizat plimbări la obiectivele turistice din zonă, le-am obținut permise de acces la piscina și terenurile de sport din complexul în care locuiam. Am și gătit. Am făcut totul cu plăcere, dar, din păcate, n-am reușit să fim pe placul musafirilor care nu s-au ferit nicio secundă să ne arate acest lucru. Deși m-a supărat foarte tare evenimentul, am ajuns la concluzia că nu au făcut nimic cu rea intenție. Poate nu au avut unde să citească despre cum se poartă un musafir. Iată câteva reguli de care vă invit să țineți cont atunci când mergeți în vizită și locuiți în casa prietenilor/rudelor care v-au invitat:

  • Uitați pentru câteva zile de obiceiurile și tabieturile dumneavoastră, doar sunteți în vacanță și nu vă constrânge nimeni să vă treziți cu noaptea în cap și poate nu e necesar să petreceți mult timp la oglindă. Ținuta este mai lejeră în concediu.
  • Oferiți-vă să ajutați la treburile gospodărești. O gazdă manierată va refuza cu grație ajutorul.
  • FIți adaptabili. Dacă gazdele propun un anume tip de activitate sau o anume destinație, poate e bine să urmați sfatul. E posibil ca aceștia să știe ce vorbesc.
  • Strângeți în urma dumneavoastră. Dacă gazda are ajutor la menajul locuinței și vă sfătuiește altfel, urmați sfatul.
  • Este indicat să vă prefaceți că vă simțiți bine, chiar dacă nu acesta este adevărul. Este posibil ca gazda să facă eforturi considerabile pentru a vă asigura o ședere plăcută și nu este vina ei că v-ați imaginat altceva. Nu criticați mâncarea, nu toți ne-am născut bucătari. Dacă nu vă place decât pâinea din orașul dumneavoastră, aduceți-vă la pachet.
  • Oferiți-vă să vă scoateți gazdele la masă, la restaurant. Achitați nota!
  • Nu vă aduceți animalul de companie. Nici măcar nu întrebați. Aveam o prietenă care nu se despărțea de pisica ei. A venit în vizită, pentru weekend, cu tot cu ea. Am și eu o pisică. Simțindu-se pe teritoriu străin, pisica prietenei l-a marcat cu nonșalanță într-un loc foarte bine ales: pe un sac de zahar pentru dulcețuri. Am descoperit acest lucru după plecarea celor două.
  • Puteți cere cu împrumut diverse aparate electrocasnice (dintre cele care se pot împrumuta, firește!), dar returnați-le repede. Nu abuzați de internet, telefon, telecomandă.
  • Nu fiți primul care dă stingerea. Se poate interpreta că abia așteptați să scăpați de compania gazdelor. Dacă sunteți obosiți după o excursie, gazdele își vor da seama de acest lucru.
  • Aduceți-vă propriile produse cosmetice. Dacă există o baie pentru oaspeți, gazda ar trebui să știe că acolo trebuie să pună un săpun nou și o pastă de dinți neîncepută.
  • Atenție la copii! Dacă gazda are copii, cumpărați-le dulciuri sau cadouri potrivite vârstei. Acestea nu trebuie să fie costisitoare. Pentru copiii dumneavoastră aveți grijă să aduceți provizii de dulciuri și snack-uri. Educați-i pentru a fi niște mini-musafiri politicoși.

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon