Cafeaua este licoarea preferată a omului modern. Este băutura perfectă dimineața pentru că ne oferă energie și ne ajută să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care le avem de făcut. Multe momente plăcute au derivat din simpla invitație la o cafea. Cafeneaua este locul în care ne întâlnim cu prietenii sau cu partenerii de afaceri, este chiar locul unde ne place să lucrăm savurând o cafea aromată. Pentru a crea o atmosferă plăcută atât pentru cei care lucrează cât și pentru cei care se relaxează, eticheta are un set de reguli aplicabile în cafenelele de pretutindeni. Iată care sunt acestea:

  1. Limitați-vă la spațiul necesar. Cafenelele sunt de obicei localuri mici și cochete, frecventate de multă lume. Așezați-vă acolo unde vă place, dar ocupați un singur scaun. Dacă sunteți singur/singură, alegeți o masă mică. Geanta Dumneavoastră, genta de laptop trebuie să nu încurce pe nimeni. Dacă este aglomerat, locul lor este pe jos, nu pe scaun. La nevoie, permiteți altui client să se așeze la masa Dumneavoastră.
  2. Nu uitați că și cafeneaua este o afacere. Dacă nu este profitabilă, se închide. Fiți un client manierat: la fiecare 60-90 de minute comandați o cafea, o apă, un produs de patiserie, dar nu stați fără să consumați nimic și mai ales, nu aduceți alimente sau băuturi din afara. Nu sunteți la picnic.
  3. Fiți manierați, vorbiți elegant și bonificați prestația celor care vă servesc fie că ați venit să luați o cafea pentru drum, fie că veți sta să o beți în cafenea. Așa veți deveni buni prieteni.
  4. Dacă folosiți conexiunea Wi-Fi a cafenelei, folosiți-o cu considerație, limitându-vă la navigare pe internet, poșta electronică și mesagerii. Download-ul fișierelor mari se face de acasă. Unele cafenele își schimbă parola la fiecare oră, pentru a permite tuturor să se bucure de conexiune.
  5. Pentru o atmosferă plăcută se recomandă ca telefonul să fie pus pe vibrații, iar convorbirile telefonice să fie scurte și să nu atragă atenția. Folosiți căștile.
  6. Unele cafenele au anumite reguli  ca de exemplu interzicearea folosirea telefoanelor mobile sau a navigarii pe internet. Respectați-le!
  7. Dacă ați venit să lucrați și vi s-a terminat bateria la laptop, întrebați înainte să folosiți prizele. Dacă vi se permite acest lucru, nu puneți monopol asupra acestora.
  8. Păstrați curățenia în cafenea.
  9. Faceți rezervări în prealabil, dacă vă întâlniți cu un grup mai mare de persoane.
  10. Vă place să lucrați în cafenea, vă place cafeaua pe care v-o face barista, dar luați în considerare, din când în când, o schimbare de scenariu. S-ar putea dovedi un lucru bun, mai ales că sunteți norocoșii care nu sunt forțați să stea 8 ore pe zi în același loc.

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon